Ce este procedura de rinoplastie ultrasonică?
Rinoplastia ultrasonică folosește un aparat de piezochirurgie pentru a tăia și a remodela oasele piramidei nazale. Principiul de functionare este simplu: se generează vibrații cu o frecvență foarte mare și amplitudine mică care sunt transmise la un vârf metalic care are diferite forme și poate fi înlocuit cu alte vârfuri în funcție de zona unde se folosește. Acest vârf metalic, în contact cu osul, determină tăierea lui. Aparatul are același principiu pe care îl are detartrajul în stomatologie, doar că puterea aparatului este mai mare.
Rinoplastia a evoluat ca tehnică foarte mult în ultimii 10 ani. De la introducerea grefelor de cartilaj pentru a reconstrui dorsul nasului și până la recenta introducere a piezochirurgiei și a rinoplastiei de prezervare, scopul a rămas același: de a obține un rezultat cât mai aproape de dorința pacientului.


















Cum se realizează operația de rinoplastie ultrasonică?
Abordul și pașii operației sunt în mare aceiași ca în tehnica clasică, există un abord închis și o variantă de rinoplastie deschisă. Vrem să subliniem că diferența dintre cele două variante, închis și deschis, este cicatricea de la nivelul columelei care de obicei nu mai este vizibilă la un an post operator.
Diferențele rezidă în decolarea extinsă și tipul de instrumente folosite la tăierea și remodelarea oaselor nazale. Operația se realizează în anestezie generală în majoritatea cazurilor. Ca în rinoplastia clasică, aceasta adresează aceleași probleme estetice la nivelul nasului.
Modificarea podului nasului
Dacă operația se efectuează asupra podului nasului, chirurgul îndepărtează osul și cartilajul care provoacă “cocoșul”. Nasul poate fi rupt astfel încât restul de bucăți de os pot fi mutate mai aproape una față de alta pentru a îngusta nasul.
Schimbarea vârfului nasului
Dacă vârful nasului este operat, cartilajul care formează suportul pentru vârf trebuie să fie parțial îndepărtat sau remodelat. Acest lucru se poate face prin operație de rinoplastie închisă sau deschisă.
Schimbarea lungimii nasului
Chirurgul dvs. va ajusta și reduce septul, pentru a ajuta la micșorarea vârfului și a reduce lungimea totală a nasului. Ajustarea cartilajului din vârful nasului poate, de asemenea, reduce lungimea nasului.
Modificarea lățimii nasului
Chirurgul d-voastră poate reduce lățimea nasului, îngustându-l, prin ruperea oaselor nazale și repoziționarea lor mai aproape de septul central.
Creșterea podului sau a vârfului nasului
Chirurgii pot folosi os sau cartilaj sau un implant pentru a schimba conturul unui pod sau al unui vârf de nas plat. Aceasta se numește rinoplastie suplimentară sau rinoplastie de augmentare. Osul sau cartilajul utilizat pot fi luate din nas (osul nazal sau sept) sau din alte locuri cum ar fi coastele, șoldul sau urechea.
Modificarea septului – deviatie de sept
În cazul în care nasul dvs. a fost aplatizat de un accident, septul ar putea fi îndoit, făcând respirația dificilă. Uneori, acesta poate fi modificat în același timp cu rinoplastia sau ca o operație separată.
La ce să mă aștept după o operație de rinoplastie ultrasonică?
După o operație de rinoplastie ultrasonică, te poți aștepta la un proces de recuperare mai blând comparativ cu rinoplastia clasică. Această tehnică modernă folosește ultrasunete pentru a sculpta osul nazal cu mai multă precizie și mai puține traume asupra țesuturilor înconjurătoare.
În primele zile postoperatorii, vei avea probabil o atelă externă pe nas și, posibil, mici vânătăi și umflături în jurul ochilor. Totuși, umflăturile și vânătăile tind să fie mai reduse decât în cazul metodelor tradiționale.
Durerea este, de obicei, ușoară și poate fi controlată cu medicamente recomandate de medic. Majoritatea pacienților își pot relua activitățile ușoare după 7–10 zile, dar sportul sau efortul fizic intens sunt contraindicate timp de câteva săptămâni. Rezultatul final începe să se contureze după câteva luni, însă forma definitivă a nasului se stabilizează complet abia după 9–12 luni.
Este important să respecți toate indicațiile medicului, inclusiv controalele periodice, pentru a evita complicațiile. Rinoplastia ultrasonică oferă rezultate precise, mai naturale și o recuperare mai rapidă, dar fiecare corp reacționează diferit, așa că răbdarea este esențială în acest proces.
Primele câteva zile
În prima zi după rinoplastie, s-ar putea să simțiți o senzație de înfundare la față și unele dureri în jurul nasului putând să aveți o ușoară durere de cap. Acest disconfort poate fi controlat prin medicamentele prescrise de chirurgul d-voastră plastician. Va fi necesar să vă mențineți capul ridicat în prima zi după intervenția chirurgicală.
Pacienții au de obicei o ușoară sângerare, precum și umflături și vânătăi în jurul ochilor lor în primele zile, ceea ce este complet normal. Este oarecum des întâlnit să aveți o înfățișare nu tocmai plăcută în primele zile, la început, dar după aproximativ 3 zile, tumefierea și vânătăile se vor stabiliza și vor începe să se estompeze treptat. Aplicarea cu grijă a unor comprese reci pe aceste zone umflate și învinețite vă poate ajuta să vă simțiți mai confortabil.
1 până la 2 săptămâni
Cele mai multe umflături și vânătăi dispar în 2 până la 3 săptămâni. În câteva săptămâni de la rinoplastie, veți începe să arătați și să vă simțiți mai bine. Cel mai probabil vă veți întoarce la muncă atâta timp cât munca d-voastră nu este prea obositoare. După 1 săptămână atela externă va fi îndepărtată. În această perioadă vor fi îndepărtate și atelele de sept care se introduc în fiecare nară la sfârșitul operației și care se mențin câteva zile până la o săptămână.
Complicații generale asociate chirurgiei
Vindecarea
Anumite boli, suplimente nutritive sau medicamente pot întârzia vindecarea normală a plăgilor. Pacienții care au suferit o pierdere masivă de greutate pot avea o vindecare întârziată sau se pot confrunta cu deschiderea plăgilor, infecție, necesitând spitalizare prelungită și proceduri chirurgicale suplimentare.
Cei care suferă de diabet sau se află sub tratamente de lungă durată cu steroizi, pot avea o vindecare întârziată.
Fumatul poate cauza vindecarea mai grea și necesitatea unor proceduri chirurgicale adiționale. Vindecarea poate fi îngreunată și de inflamație, sângerare sau de o procedură chirurgicală cu anestezie generală de lungă durată.
Există terminații nervoase care pot fi prinse în cicatricea asociată vindecării și pot produce durere sau hipersensibilitate, chiar dacă trunchiuri nervoase mai mari nu sunt lezate.
Masajul și alte proceduri nonchirurgicale, aplicate la începutul procesului de vindecare, pot ameliora aceste dureri. De aceea este important să discutați aspecte legate de durerea postoperatorie cu medicul chirurg.
Sângerare și hematoame
Este posibil să existe episoade de sângerare pe parcursul operației sau post operator. În cele mai multe cazuri acestea sunt o excepție. Dacă o sângerare postoperatorie are loc, poate fi nevoie de un tratament de urgență pentru drenajul sângelui acumulat sau poate fi necesară transfuzia de sânge. Aceste complicații sunt cu adevărat rare.
Este important să urmați întocmai instrucțiunile postoperatorii și să nu efectuați activități fizice în perioada de timp specificată.
Este interzisă administrarea de aspirină sau antiinflamatoare nonsteroidiene (nurofen) pentru 10 zile înainte și după operație, deoarece acestea pot crește riscul de sângerare.
Suplimentele nutritive sau medicamentele din plante pot crește riscul de sângerare. Un hematom poate apărea în primele 2 săptămâni după operație, de obicei după trauma fizică a locului operat. Sunt de așteptat echimoze (vânătăi) după, care ar trebui să dispară în 2 săptămâni de la operație.
Infecția
Este o complicație neobișnuită după operație. Dacă apare, se va administra antibiotic și poate fi necesară spitalizarea și proceduri chirurgicale adiționale.
Este important ca pacienții să precizeze dacă au suferit o infecție în perioada premergătoare operației. Infecțiile în alte părți ale corpului pot duce la infectarea locului operat.
Cicatrici vicioase, hipertrofice
Toate tipurile de operații lasă cicatrici, unele mai vizibile decât altele. După procedurile chirurgicale, este de așteptat o bună vindecare, deși cicatrizarea anormală poate apărea atât la nivelul pielii, cât și al țesuturilor profunde.
Deși se încearcă plasarea cicatricilor în locuri puțin vizibile, există o mică șansă ca ele să fie vizibile, fiind diferite la culoare, față de pielea din vecinătate. Aspectul cicatricii poate varia pe suprafața ei, poate fi asimetrică (arată diferit partea stângă de cea dreaptă). Există posibilitatea unor cicatrici vizibile, lăsate de firele de sutură. Cicatricile țesuturilor profunde pot necesita revizie sau proceduri suplimentare pentru ameliorarea calității lor.
Alterarea sensibilității pielii
Este frecvent întâlnită o diminuare (pierdere) a sensibilității pielii în aria operată. Diminuarea sensibilității poate să nu se rezolve în totalitate. Mâncărimea, sensibilitatea sau răspunsul exagerat la cald sau rece pot apărea după chirurgie. Aceste simptome se remit după o perioadă variabilă de timp postchirurgical, însă în cazuri rare pot deveni cronice.
Suturi
Pe lângă suturile de la nivelul pielii, care se văd, se folosesc și suturi profunde. Acestea pot fi simțite sub piele și se pot exterioriza prin piele, devenind vizibile și producând inflamație, caz în care trebuie îndepărtate.
Durere
Durerea este unul dintre simptomele prezente după operație. Durerea de varietate și intensitate diferită poate persista după intervenție. Durerea cronică apare foarte rar și este cauzată de terminațiile nervoase prinse în cicatrice sau apare din cauza întinderii țesuturilor.
Complicații datorate anesteziei generale
Anestezia generală
Anestezia locală, dar mai ales generală, asociază riscuri pentru pacient. Posibilitatea lezării căilor respiratorii, probleme cardiorespiratorii, alergii, șoc anafilactic sau chiar moartea sunt foarte rare în cadrul tuturor formelor de anestezie asociate chirurgiei.
Șocul
În circumstanțe foarte rare, procedura chirurgicală poate cauza traumă, în special când proceduri multiple extensive sunt realizate. Chiar dacă complicațiile serioase sunt rare, infecțiile, pierderea excesivă de fluide, pot duce la boli grave. Dacă apare șocul chirurgical, sunt necesare spitalizarea și tratament adițional.
Reacții alergice
În cazuri rare au fost raportate, alergia la pansamente, la materialul de sutură, la lipici, produse din sânge, agenți administrați intravenos sau creme locale.
Reacții sistemice grave ca șocul anafilactic pot apărea ca răspuns la medicamente administrate pe parcursul operației sau prescrise postoperator. Atenție, reacțiile alergice pot necesita tratamente adiționale.
Complicații cardiace și pulmonare
Complicațiile pulmonare pot apărea secundar cheagurilor de sânge (emboli pulmonari), grăsimii (emboli de grăsime) sau colapsului parțial al plămânilor (atelectazia), după anestezia generală.
Embolii pulmonari pot pune în pericol viața pacientului în anumite circumstanțe. Inactivitatea, sedentarismul, fumatul, anticoncepționalele și alte condiții pot crește incidența cheagurilor de sânge, care ajung la plămâni și pot cauza moarte.
Este important să discutați cu medicul chirurg orice simptom, de la inflamația picioarelor până la cheaguri de sânge în alte părți ale corpului, deoarece ele pot contribui la formarea embolilor pulmonari.
Complicațiile cardiace sunt un risc asociat cu orice anestezie generală și chirurgie, chiar și pentru pacienții fără simptome și care sunt sănătoși.
Dacă suferiți de oboseală sau dificultăți de respirație când faceți efort, durere în piept, bătăi ale inimii aritmice, trebuie să consultați imediat un medic.
Dacă apare oricare dintre aceste complicații este necesară spitalizarea și tratamente adiționale. În cazul pacienților sănătoși, fără boli asociate, aceste complicații sunt foarte rare.
Sfaturi pentru o bună recuperare
- Nu vă expuneți la soare direct sau în saloanele de bronzare după intervenție, pentru o perioadă;
- Amânați călătoriile ca măsură de precauție;
- Rezultatele intervenției sunt pe termen lung, dar există situații excepționale care le pot influența;
- Relațiile intime după procedura chirurgicală trebuie evitate în prima perioadă a recuperării.
Care este prețul operației de rinoplastie ultrasonică?
4800 €
Rinoplastie ultrasonică
Costurile menționate sunt estimative, acestea putând varia în funcție de tehnica operatorie aleasă, de complexitatea cazului, precum și de eventualele proceduri sau investigații suplimentare necesare.
Operația de rinoplastie ultrasonică (sau prin piezochirurgie) presupune un timp operator mai mare în cele mai multe cazuri cu 1 oră de aceea costul intervenției este aproximativ cu 10-20% mai mare decât pentru tehnica clasică.
Un cost final detaliat poate fi stabilit doar în urma unui consult medical, în care se va evalua situația clinică a pacientului și se va stabili planul terapeutic individualizat. Aceste costuri includ: onorariul chirurgului și al medicului anestezist, perioada de spitalizare, toate medicamentele și materialele necesare în timpul intervenției chirurgicale și pe parcursul spitalizării. Pentru o estimare personalizată, vă recomandăm programarea unei consultații.