Dr. Olimpiu Hârceagă

Cat eyes, foxy eyes

Ce este procedura de cat eyes foxy eyes?

Procedura de cat eyes sau foxy eyes este una dintre cele mai căutate intervenții estetice din ultimii ani, fiind inspirată de dorința de a obține un aspect al privirii mai alungit, mai senzual și mai misterios, asemănător cu cel al ochilor de pisică sau al vulpii. Procedura nu modifică forma globului ocular în sine. Ochiul rămâne același, însă felul în care este încadrat de pleoape și de sprâncene creează iluzia unei forme noi.

Procedura își are originile în tendințele estetice promovate de vedete internaționale, care au adus în atenția publicului acest tip de privire enigmatică și ușor exotică. Prin cat eyes sau foxy eyes se urmărește obținerea unui efect de alungire a ochiului către tâmple, ridicând în același timp colțurile externe ale pleoapelor și, uneori, sprâncenele. Astfel, fața capătă un aspect mai tânăr, mai fresh, dar și mai intens, pentru că privirea devine mai pătrunzătoare.

Procedura se poate realiza prin metode minim invazive sau chirurgicale, în funcție de dorințele pacientului și de recomandările medicului. Rezultatele pot fi spectaculoase, dar trebuie privite cu realism și înțelegere asupra faptului că ceea ce se modifică este cadrul ochiului, nu ochiul însuși.

Cat eyes foxy eyes 1
Cat eyes foxy eyes 2

Cine este un bun candidat pentru aceste proceduri?

Pacienții care au o formă a ochilor tristă, cu unghiul lateral situat mai jos decât unghiul medial, pot beneficia de aceste proceduri care produc, în esență, un lifting al unghiului lateral al ochiului. Cauza acestor ochi obosiți sau triști poate fi trecerea timpului sau poate fi de natură congenitală, adică așa este forma naturală a ochilor, care sunt sănătoși și perfect funcționali, dar care, în accepțiunea normelor de frumusețe ale societății, nu corespund.

Pacienții care au o malpoziție a pleoapei inferioare sub forma unui ectropion senil (datorat vârstei) sau iatrogenic (ca urmare a complicațiilor produse de proceduri la acest nivel) sunt, de asemenea, posibili beneficiari ai acestor intervenții.

Mai există și o categorie de pacienți care doresc pur și simplu să aibă ochi migdalați, apropiați de forma ochilor de pisică – cat eyes – sau de vulpe – foxy eyes. Acești pacienți aleg să își modifice trăsăturile altfel normale ale zonei ochilor, pentru a obține un aspect estetic diferit.

Cum se realizează operația de cat eyes foxy eyes?

Această intervenție poate fi realizată izolat sau în combinație cu alte proceduri, precum liftingul facial, midfaceliftingul sau blefaroplastia inferioară. Atunci când se efectuează izolat, procedura poate fi realizată în anestezie locală, iar, la cererea pacientului, se poate opta și pentru sedare.

În esență, intervenția constă în ridicarea sau liftingul cantului, adică al unghiului extern al ochiului. Acest lucru se face printr-o incizie plasată în pliul palpebral superior, asemănătoare cu incizia utilizată în blefaroplastia superioară. Practic, nu rămâne nicio cicatrice vizibilă, deoarece incizia la acest nivel se vindecă foarte bine. În timpul procedurii, se detașează inserția tendonului cantal lateral și se reatașează într-o poziție mai înaltă, astfel încât unghiul extern al ochiului să fie mai sus decât unghiul intern, creând aspectul de „ochi de pisică” sau „ochi de vulpe”.

Pe piața intervențiilor de chirurgie estetică există și varianta de suspensie cu fire resorbabile sau neresorbabile a colțului extern al ochiului, menită să producă același efect estetic. Totuși, dr. Harceagă nu recomandă și nu oferă acest tip de procedură, deoarece rezultatele sunt temporare, având o durată limitată, de la câteva luni până la aproximativ un an.

Cat eyes foxy eyes 3

Care este prețul operației de cat eyes foxy eyes?

2000 €

Cat eyes foxy eyes

Costurile menționate sunt estimative, acestea putând varia în funcție de tehnica operatorie aleasă, de complexitatea cazului, precum și de eventualele proceduri sau investigații suplimentare necesare.

Blefaroplastia de pleoapă inferioară are prețuri diferite, în funcție de complexitatea intervenției propriu-zise. Costul operației este, în general, în jurul sumei de 2000 de euro pentru procedura de tip cat eyes sau foxy eyes. Alături de această intervenție cat eyes / foxy eyes pot fi efectuate și alte proceduri adiționale, precum blefaroplastia de pleoapă inferioară și superioară, liftingul facial, transferul de grăsime sau tratamentul cu laser CO₂. Prețul final este stabilit în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

Un cost final detaliat poate fi stabilit doar în urma unui consult medical, în care se va evalua situația clinică a pacientului și se va stabili planul terapeutic individualizat. Aceste costuri include: onorariul chirurgului și al medicului anestezist, perioada de spitalizare, toate medicamentele și materialele necesare în timpul intervenției chirurgicale și pe parcursul spitalizării. Pentru o estimare personalizată, vă recomandăm programarea unei consultații.

Programează-te la un consult

Dr. Olimpiu Hârceagă consultă în următoarele locații: Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134-136 (Clinica Oculens), Sibiu, str. Rusciorului nr. 18 (Clinica Proctoven) sau online prin video conferință.

Va puteți programa online folosind formularul următor.

Cost: lei
Selectați luna și ziua dorită
Dr.
Selectați ora dorită
Oxford Trained Plastic Surgeon & Dermatologist

Introduceți datele personale: