Dr. Olimpiu Hârceagă

Mărirea sânilor cu implante mamare B-lite

Mărirea sânilor cu implante mamare B-lite

Implanturile B-lite reprezintă o inovație în domeniul augmentării mamare. Spre deosebire de implanturile tradiționale din silicon, implanturile B-lite sunt mult mai ușoare, mai confortabile și asigură standarde mai înalte de siguranță și calitate. 

Galerie indisponibilă.
Marirea sanilor cu implante mamare B lite 1

Cum sunt implanturile B-lite diferite de implanturile clasice?

Implanturile clasice sunt cele care conțin un gel siliconic, dar pot fi umplute și cu apă salină. Însă, aceste materiale sunt grele, lucru care poate duce la modificarea formei sânilor după intervenția de augmentare și la apariția altor complicații. În schimb, implanturile B-lite au o compoziție diferită, cu 30% mai ușoară.

Aceste implanturi au un înveliș elastic, umplut cu un gel siliconic în care se află microsfere goale. Microsferele au dimensiuni foarte mici, iar această combinație unică de substanțe și materiale ajută la scăderea greutății implanturilor fără a le fi afectată mărimea. Astfel, se pot obține sâni mai mari fără a mai exista problema stresului gravitațional asupra acestora și a modificării formei.

Implanturile B-lite sunt rezistente, iar riscul de rupere este unul foarte mic. Însă, în cazul puțin probabil în care acest lucru se va întâmpla, combinația de silicon și microsfere din interiorul implantului va preveni scurgerile.

Tipuri de implanturi B-lite

Pacientele care doresc să urmeze o intervenție de mărire a sânilor pot opta pentru diverse mărimi și forme ale implantului B-lite. Mărimea implantului este exprimată în mililitri și în centimetri cubi sau în grame, dacă vorbim de greutatea acestuia. Înainte de orice, implantul este un corp cu anumite dimensiuni pe care chirurgul va trebui să îl potrivească anatomiei și dorințelor pacientului. De obicei, implanturile mari nu arată natural la o femeie slabă cu un torace mic.

Implanturile pot fi alese și în funcție de formă. Ele pot fi rotunde sau sub formă de lacrimă (anatomice). Ambele tipuri de implant au diferite proiecții care determină cât de mare va fi proiecția anterioară a sânului.

01. Implanturi B-lite rotunde

Aceste tipuri de implanturi sunt mai pline în partea de sus a sânului. Ele au formă rotundă, ne-anatomică, care ar putea face prezența implantului mai ușor de observat comparativ cu cele în formă de lacrimă.

Marirea sanilor cu implante mamare B lite 2
Marirea sanilor cu implante mamare B lite 3

Ce beneficii oferă implanturile mamare B-lite?

Fiind o metodă mai modernă și mai sigură de augmentare mamară, implanturile B-lite vin cu o serie de avantaje.

Greutate micșorată

Combinația de substanțe din compoziția implanturilor B-lite are proprietatea specială de a le scădea greutatea fără a le scădea și mărimea. Astfel, implanturile B-lite mai mari sunt cu 30% mai ușoare decât cele clasice cu aceeași dimensiune. În afara faptului că sunt mai confortabile, acest lucru are și mai multe avantaje.

Stresul gravitațional este o problemă comună a implanturilor mamare. Pacientele își doresc o anumită dimensiune, însă își fac griji că pot avea de-a face cu probleme precum pierderea elasticității sânilor și lăsarea acestora. Însă, greutatea mai mică a B-lite asigură sâni mai fermi și mai frumoși.

Etapele procedurii de mărire a sânilor cu implanturi

01. Înaintea intervenției

În primă fază, medicul va realiza o consultație care include o discuție despre motivul pentru care doriți această operație, dar și consemnarea istoricului medical și a tratamentelor urmate de pacientă. Apoi, medicul va examina toracele și glanda mamară, va efectua câteva fotografii și va decide, împreună cu pacienta, ce tip și dimensiune a implantului se va folosi și cum se va desfășura operația. 

 

În cazul unei paciente supraponderale, care este însărcinată sau care dorește să rămână însărcinată, medicul va recomanda amânarea operației.

02. Intervenția propriu-zisă

Implanturile pentru augmentare mamară sunt plasate fie imediat sub sân, fie în spatele mușchiului pectoral, adică mușchiul din spatele sânului. Plasarea implantului în spatele sânului este cea mai simplă soluție tehnică. În schimb, plasarea implantului în spatele mușchiului oferă mai mult țesut care camuflează marginea superioară a implantului și poate fi avantajoasă la pacientele mai slabe.

 

Cel mai frecvent, implanturile sunt inserate prin efectuarea unei tăieturi în șanțul infra mamar. Alte locuri prin care se pot plasa implanturile sunt areola și axila. În cazuri rare, este necesară plasarea unui dren care va fi păstrat 24-48 de ore post-operator.

 

Operația durează aproximativ o oră, dar durata poate varia în funcție de complexitatea cazului și de procedurile adiționale efectuate. Aceasta se desfășoară în anestezie generală, iar pacienta poate părăsi spitalul în aceeași zi sau după 24 de ore.

03. Recuperarea în urma intervenției de augmentare mamară

Imediat după operație, pacienta va resimți o stare de oboseală, iar durerea va persista timp de aproximativ două zile. Aceasta va putea face duș la 24 de ore după intervenție. Durerea va fi controlată cu medicație și, în principiu, pacienta își va putea relua activitatea normală după o săptămână.

 

Va fi necesară și purtarea unui sutien special care să mențină poziția implantului timp de opt săptămâni. De obicei, se folosesc fire resorbabile ascunse în piele care nu trebuie suprimate. Sânii vor fi mai sensibili la contact fizic în primele 5-7 săptămâni.

Întrebări frecvente

Care este prețul operației de ridicare a sânilor cu implanturi B-lite?

3800 €

Mastopexiei fără implant

5500 €

Mastopexia cu implant

Costurile menționate sunt estimative, acestea putând varia în funcție de tehnica operatorie aleasă, de complexitatea cazului, precum și de eventualele proceduri sau investigații suplimentare necesare.

Un cost final detaliat poate fi stabilit doar în urma unui consult medical, în care se va evalua situația clinică a pacientului și se va stabili planul terapeutic individualizat. Aceste costuri include: onorariul chirurgului și al medicului anestezist, perioada de spitalizare, toate medicamentele și materialele necesare în timpul intervenției chirurgicale și pe parcursul spitalizării. Pentru o estimare personalizată, vă recomandăm programarea unei consultații.

Programează-te la un consult

Dr. Olimpiu Hârceagă consultă în următoarele locații: Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134-136 (Clinica Oculens), Sibiu, str. Rusciorului nr. 18 (Clinica Proctoven) sau online prin video conferință.

Va puteți programa online folosind formularul următor.

Cost: lei
Selectați luna și ziua dorită
Dr.
Selectați ora dorită
Oxford Trained Plastic Surgeon & Dermatologist

Introduceți datele personale: