-
Ce este rejuvenare cu laser CO2
Rejuvenare cu laser CO2
Refacerea pielii cu laser de către Dr. Olimpiu Hârceagă este o procedură care reînnoiește aspectul și textura pielii. De asemenea, corectează zonele de pigmentare inegală. Rezultatul este un ten mai proaspăt și mai fin, care vă poate ajuta să arătați mai tineri.
Beneficiile rejuvenării laser.
Pacienții de toate vârstele pot beneficia de rejuvenare laser a pielii, denumită și “laser peel”. Acest tratament îmbunătățește o varietate de condiții, inclusiv:
- Liniile fine, în special în jurul ochilor
- Liniile verticale din jurul gurii
- Cicatrici cauzate de o intervenție chirurgicală sau accident, precum și cicatrici superficiale cum sunt cele cauzate de acnee
- Zone de pigmentare inegală, cum ar fi pete de vârstă și pete solare
- Liniile și petele de pe obraji cauzate de acțiunea soarelui
Proceduri concomitente posibile.
Adesea, persoanele care urmează un tratament de rejuvenare laser aleg să urmează și alte proceduri de întinerire facială în același timp, cum ar fi liftingul facial, liftingul sprâncenelor sau chirurgia pleoapelor. Informați-vă chirurgul d-voastră dacă intenționați să urmați vreo altă procedură cosmetică în viitor.
-
Cum se realizează procedura și ce echipamente folosim
Pentru această procedură folosim un laser cu CO2 de la Syneron CO2RE cel mai avansat sistem de laser Co2 din lume. CO2RE, ultima tehnologie de laser fracțional. Acest laser este unul dintre puținele tipuri de lasere din lume care folosește tehnologia super/ultrapuls. Astfel căldura este aplicată mult mai rapid la nivelul pielii, crescând siguranța procedurii și scăzând timpul de recuperare. CO2RE este modul ideal de reîntinerire a feței, de creștere a fermității pielii și de a corecta toate defectele pielii dumneavoastră. Cu noul CO2RE rezultatele sunt remarcabile chiar după prima ședință! Această procedură se realizează în colaborare cu Clinica Dermavision din Cluj-Napoca.
Procedurile de rejuvenare laser sunt de obicei efectuate într-un centru de dermatologie ambulatorie sau într-o clinică chirurgicală. De obicei, folosim anestezia locală cu cremă anestezică pentru a menține confortul pacienților în timpul procedurii. Pentru un tratament de rejuvenare laser mai extins, chirurgul dumneavoastră poate prefera utilizarea anesteziei generale. În acest caz, s-ar putea să fiți internat în spital pentru o ședere scurtă.
Înainte de începerea tratamentului, veți avea ochelari de protecție care să vă protejeze ochii pe toată durata procedurii. În timpul procedurii, chirurgul parcurge atent cu laserul activat înainte și înapoi peste piele pentru a vaporiza straturile superioare deteriorate, cu o precizie înaltă. Atunci când imperfecțiunile sunt profunde, chirurgul vă poate recomanda ca rejuvenarea să fie efectuată în două sau mai multe etape. Pe măsură ce se formează celule noi în timpul procesului de vindecare, va apărea o suprafață mai netedă, mai strânsă și mai tânără a pielii. Pretul incepe de la 500 euro per tratament.
-
Riscuri potențiale și complicații
În fiecare an, mii de bărbați și femei urmează tratamente de rejuvenare laser și nu se confruntă cu complicații majore. Cu toate acestea, este important să fiți informat despre riscuri, precum și despre beneficiile acestor proceduri.
Una dintre cele mai importante părți din examinarea d-voastră este discuția pe care o aveți cu chirurgul, despre posibilele complicații ale rejuvenării laser. În plus, ascultați cu atenție ceea ce vă spune chirurgul d-voastră, asigurați-vă că ați adresat întrebările pe care le aveți despre siguranța procedurii.
Câteva dintre complicațiile posibile post rejuvenare laser:
hiperpigmentări sau depigmentări asimetrice
Urmând cu atenție sfaturile și instrucțiunile chirurgului, atât înainte, cât și după intervenția chirurgicală, puteți să vă faceți partea pentru a minimaliza unele dintre riscuri.
-
Alte opțiuni
Precizia și predictibilitatea sunt avantajele majore ale acestei proceduri. Cu toate acestea, rejuvenarea laser nu este singura metodă pe care chirurgii plasticieni o folosesc pentru a reface pielea feței. Terapiile alternative faciale includ:
Tratament topic cu Tretinoină (Retin-A): un tratament facil de refinisare a pielii, care implică aplicarea regulată a unei creme îmbogățite cu vitamina A.
Dermabraziunea: o metodă mai agresivă care vizează stratul de suprafață al celulelor moarte ale pielii cu o perie motorizată.
Peeling chimic: o metodă de rejuvenare în care se aplică o soluție chimică pentru îndepărtarea straturilor superioare ale pielii, permițând apariția unui nou strat proaspăt.
Opțiunile de refacere mai ușoare oferă timpi de recuperare mai scurți. Cu toate acestea, este posibil ca acestea să fie repetate de câteva ori pentru a obține rezultate comparabile cu cele obținute prin rejuvenare laser. Chirurgul Dvs. plastic vă va sfătui dacă una dintre aceste metode ar putea fi o opțiune mai bună pentru dumneavoastră.
-
Recuperarea
După încheierea procedurii în sine, chirurgul vă va proteja pielea în curs de vindecare fie cu un bandaj, fie cu un unguent de protecție, în funcție de nevoile dvs. Bandajele vor trebui schimbate periodic în primele 10 zile. Dacă medicul dumneavoastră utilizează unguent de protecție, vi se va administra un unguent pentru a fi utilizat acasă în timpul primei săptămâni de vindecare.
Este posibil să prezentați o tumefiere ușoară până la moderată; cu toate acestea, pachetele de gheață și medicamentele prescrise de chirurgul d-voastră vă pot ajuta să rămâneți la un nivel confortabil.
Deși procesul de vindecare variază, vă puteți aștepta ca recuperarea să urmeze acest calendar general:
Primele 3 săptămâni:
Pielea va fi de culoare roz spre roșu. Roșeața este un semn pozitiv că procesul de vindecare progresează și se pune un nou strat de colagen.
Puteți aplica în siguranță un machiaj ca agent de îngrijire după aproximativ două săptămâni.
În funcție de modul în care vă simțiți, este posibil să vă puteți întoarce la lucru.
Veți începe să vă simțiți mult mai confortabil.
După o lună:
Roșeața va începe să se estompeze și veți începe să apreciați aspectul îmbunătățit.
Este important să vă amintiți că roșeața se va estompa treptat. Deși colorarea va continua să scadă cu fiecare săptămână care trece, unele pete roz pot rămâne timp de 3 până la 4 luni.
În lunile care urmează tratamentului, este esențial să vă protejați fața de soare până când toată pigmentația a revenit la normal. Dacă trebuie să stați la soare, aplicați un blocant puternic de soare cu un SPF de 30 sau mai mult și acoperiți-vă fața cu un vizor sau o pălărie cu margini largi. De asemenea, trebuie să purtați ochelari de soare de bună calitate, care au filtre pentru a bloca 100% din razele UVA și UVB. Dacă apare o pigmentare legată de soare, chirurgul d-voastră plastician va sugera utilizarea unei creme de albire pentru a elimina această pigmentare.
-
Întrebări frecvente despre laser resurfacing
- Ce ar trebui să știu despre rezultatul pe care îl pot obține?
Dacă sunteți ca majoritatea pacienților, veți observa o îmbunătățire semnificativă a tonusului și a texturii pielii. Mulți pacienți relatează că tenul lor proaspăt și mai tânăr îi face să se simtă mai încrezători la locul de muncă și în situațiile sociale.
Ar trebui să știți că, deși rezultatele d-voastră vor fi de lungă durată, procesul de îmbătrânire va continua. În urma tratamentului, mișcările naturale ale feței vă vor determina în cele din urmă să vă refaceți liniile de expresie. Utilizarea metodelor de protecție solară și a unui regim de îngrijire a pielii recomandat de chirurgul dvs vă va ajuta să vă mențineți rezultatele. Cu toate acestea, unii pacienți decid să repete tratamentul după câțiva ani pentru a-și restabili aspectul reîntinerit. - Cât timp voi continua vizitele post procedură la chirurgul plastician?
După perioada inițială de vindecare, vă veți întoarce la cabinetul chirurgului d-voastră plastician pentru o vizită de monitorizare postoperatorie, astfel încât vindecarea și progresul dumneavoastră să poată fi evaluate. În lunile următoare, chirurgul vă poate solicita să vă întoarceți pentru verificări periodice. Este important să respectați aceste întâlniri astfel încât medicul dumneavoastră să vă poată evalua rezultatele pe termen lung și să vă răspundă la întrebările sau preocupările pe care le aveți.